Pe strada lui În curând vei ajunge în casa lui Niciodată. (Og Mandino)
De câte ori nu ți s-a întâmplat să amâni diverse acțiuni? De câte ori te-ai trezit în fața unui TO DO LIST din ce în ce mai neîncăpător și te-ai simțit copleșit(ă) sau depășit(ă) de situație? De câte ori nu te-ai simțit blocat(ă) în Imperiul lui Trebuie și ai simțit nevoia să dai bir cu fugiții?!
Frustrare, iritare, stimă de sine la cote minime, pesimism sunt doar câteva dintre efectele procrastinării. Îți sună cunoscut? Dacă da, te invit să citești în continuare.
Unul dintre cele mai păguboase obiceiuri în calea fericirii durabile (în general, nu doar la locul de muncă) este procrastinarea.
Ştiinţific, amânarea poartă numele de procrastinare (din latinescul pro şi crastinus) şi are sensul începând de mâine. Procrastinarea este o tendinţă - atât de comună! - a oamenilor de a amâna sistematic ceea ce au de făcut. Iar această amânare vizează, în general, aspecte foarte importante ale vieții noastre (fie că e vorba de viața profesională, fie despre cea personală).
Problema celui care amână constant pe mâine este că rămâne blocat în inacţiune, mai ales dacă acţiunea căreia intenţionează să-i dea curs nu-i aduce rezultate pe termen scurt. Procrastinarea este o atitudine mentală negativă, indusă de frici lăuntrice, cum ar fi: teama de a greşi, teama de critici, teama de a-şi asuma o responsabilitate, incapacitatea de a-şi prioritiza acțiunile, teama de a trăi emoţii intense, teama de a lua decizii sau chiar teama de succes etc. Sunt mulți factori pentru care alegem să ne amânăm până și șansa noastră de a fi fericiți. Fie ni se pare că nu suntem pregătiți, fie suntem convinși că nu avem timp, fie suntem oarecum confuzi legat de ceea ce ne dorim sau nu avem încredere că vom reuși ceea ce ne-am propus, fie nu știm să ne gestionăm timpul. În ritmul galopant al societății contemporane, procrastinarea ne poate costa scump, afectându-ne randamentul și contribuind la deteriorarea relațiilor cu colegii și șefii noștri.
Depăşirea acestei tendinţe - aproape maladive - de tergiversare este posibilă prin identificarea fricilor şi a dorințelor din spatele lor, alături de transformarea atitudinii faţă de acţiune, în general.
Cu toții avem, din când în când, tendința de a amâna câte ceva. Mai ales dacă ne confruntăm cu situații mai puțin plăcute, aflate în afara zonei noastre de confort. Atunci când superiorul ierarhic nu este deschis comunicării și tinde să dea veșnic ordine, nu acceptă că există și alte puncte de vedere, subalternii au tendința de a-l sabota - deliberat sau inconștient - amânând executarea sarcinilor într-un proiect. Sabotarea se manifestă sub forma omisiunilor, a uitării, a întârzierilor, ca modalitate de recuperare a puterii, în situația în care nu o avem (când raportul de forțe este inegal, fiind în favoarea superiorului ierarhic). Dacă toți angajații procedează identic, atunci sunt mari șanse ca organizația să funcționeze abia la 50% din potențial, devenind nerentabilă și cu angajați demotivați.
În alte situații, în loc să rezolvăm situații presante la locul de muncă ori proiecte complexe, alegem să ne irosim vremea cu nimicuri (cum ar fi citirea e-mail-urilor sau preluarea unor apeluri telefonice de curtoazie). În cazul în care observăm că amânăm derularea unui proiect - care ne copleșește prin anvergură și complexitate - cea mai bună soluție este să îl spargem în proiecte mai mici, mult mai facil de abordat. Astfel, scăpăm din capcana procrastinării și avem șansa de a derula proiectul în intervalul de timp stabilit inițial, în condiții de bună înțelegere, comunicare și cooperare cu șefii și colegii noștri.
Dacă proiectele care ne plac se bucură de toată atenția noastră, proiectele care ne dau bătăi de cap sau care ne creează un oarecare sentiment de disconfort tind să fie lăsate la urmă. Pentru a evita procrastinarea în astfel de situații, tot ceea ce avem de făcut este să începem cu ceea ce NU ne place, după cum recomandă expertul în time management, Brian Tracy. Pentru un plus de motivare, putem să ne stabilim o modalitate de “premiere” la îndeplinirea cu succes a sarcinii. Astfel, avem două motive pentru a fi fericiți: pe de o parte reușita în sine a proiectului, pe de altă parte, recompensa pentru acea reușită.
Pentru a evita frica de eșec, de pildă, vizualizarea succesului este crucială. Primul pas constă în focalizarea atenției asupra scopului propus și urmărirea filmului color ce ia naștere pe ecranul nostru mental (prin vizualizare creatoare). Pe măsură ce urmărim filmul derulându-se, îl vom “încărca” cu emoții din ce în ce mai vii.
Dacă observăm că atunci când ne confruntăm cu diverse situații (în general neplăcute) la locul de muncă avem tendința de a amâna, trebuie să avem în vedere că aceasta este o capcană a minţii. Iar mintea este doar un instrument. Un instrument ce poate fi orientat în bine sau în rău. Depinde doar de noi ce direcţie alegem să-i dăm. Mintea poate fi prietenul nostru cel mai bun sau duşmanul nostru cel mai de temut. Să alegem să ne-o facem aliat. Și să ne aducem aminte învățăturile Celui mai vestit vânzător din lume:
“Există trei tipuri de oameni: cei care învață din proprie experiență (înțelepții), cei care învață din experiența altora (fericiții) și cei care nu învață nici din proprie experiență, nici din experiența celorlalți (nesăbuiții). Mâine este doar o zi în calendarul nesăbuiților. Am trăit pe ulița nesăbuiților. A dori întotdeauna să-ți faci o viață nouă și mai bună, dar să nu-ți găsești niciodată timp să o începi, e ca și cum ai fi lihnit de foame și ai așeza alături mâncarea și băutura, dar te-ai culca până a doua zi, când vei fi deja mort.”
Concluzia ce se desprinde din metafora lui Og Mandino este simplă: fericiții sunt cu adevărat fericiți, muncind și învățând din greșelile altora. Uneori, fericiții pot ajunge și în postura de înțelepți, învățând din propriile experiențe sau greșeli, iar în momentele lor cele mai proaste pot fi și în postura de nesăbuiți. Ceea ce contează, însă, este nota dominantă din viața profesională: fericirea, înțelepciunea sau nesăbuința. Să alegem să fim fericiți, asumându-ne responsabilitatea pentru succesele noastre profesionale, în timp ce învățăm (mai ales!) din exemplul altora. Fără amânare!
1 Response