Happy Me Wshop

Cândva, demult, la un curs, am fost întrebată care sunt cele mai importante 5 persoane din viața mea.

La acea vreme, nici prin cap nu mi-a trecut să mă includ pe mine însămi în acea listă. Știam că m-au marcat părinții, prietenii, câțiva profesori și autori. Așa că, pe mine mă vedeam în afara unei influențe considerabile asupra propriei persoane. Când însă am auzit că alții s-au inclus pe ei înșiși în acea listă ori s-au așezat chiar pe primul loc, lucrurile au început să capete sens.

Ceilalți doar îmi pot cataliza această transformare. Mă pot inspira, mă pot susține, însă doar eu sunt cea capabilă să iau măsuri. Dacă vreau să fiu fericită, nu pot să „împrumut” fericirea altuia.

Da, fericirea este contagioasă, o pot simți la cei din jurul meu și o pot prelua, pentru o vreme, conectându-mă cu ei – de aproape sau de la distanță. Da, pot fi un mare consumator de fericire. Dar dacă vreau să am parte de o fericire persistentă, trebuie să devin un puternic generator de fericire. În loc să fiu pasivă, trebuie să devin activă, să fiu artizanul propriei mele fericiri.

Te invit la workshop-ul Happy Me, pentru a descoperi împreună - prin joc, reflecții și voie bună - cum putem deveni creatorii propriei noastre fericiri. Căci fericirea e o artă care se învață.

Hai să descoperim împreună cum putem fi fericiți și îndrăgostiți de noi înșine, cum putem ieși de sub dominația lui trebuie, cum ne putem îndeplini visele cele mai îndrăznețe, cum putem zâmbi mai des și cum putem să ne savurăm viața. Cum putem crea și răspândi în jurul nostru unde de fericire.Cu fiecare clipă. Cu fiecare nouă zi.

Ești pregătit/ă să pornești într-o călătorie memorabilă de întâlnire cu propria fericire? Tot ce-ți trebuie este să-i dai curs cu inima deschisă.

Când?

Primul pas împreună în explorarea fericirii personale îl vom face Joi, 10 Martie 2016.  Întâlnirile durează 2-3 ore și se desfășoară o dată la două săptămâni.

Pentru înscrieri, te rog să completezi formularul de participare.  Pentru a-ți acorda întreaga atenție, locurile sunt limitate. Locația va fi anunțată în curând.

Te aștept cu mare drag!

No Comments Yet.

Leave a comment