"Mamă, mamă! Copilul meu are să moară!
— Când şi cum?
— Vezi drobul cel de sare pe horn?
— Îl văd. Şi?
— De s-a sui mâţa, are să-l trântească drept în capul copilului şi să mi-l omoare!
— Vai de mine şi de mine, că bine zici, fata mea; se vede că i s-au sfârşit mititelului zilele!
Şi, cu ochii pironiţi în drobul de sare de pe horn şi cu mânile încleştate, de parcă le legase cineva, începură a-l boci amândouă, ca nişte smintite, de clocotea casa.”
Cu siguranţă, cu toţii ne-am amuzat copios în copilărie, când am citit povestea prostiei omenești, magnific transpusă în cuvinte de genialul Creangă... Şi, totuşi, cu toţii avem momente mai proate, când imaginaţia noastră, (excesiv de) bogată şi necontrolată, o ia pur şi simplu razna.
Suntem ca femeile cele nătânge (no offense!) din povestea lui Creangă, care, în loc să mute drobul de sare, plângeau şi se tânguiau că acesta va cădea şi le va omorî copilul... Astfel, în loc să acţionăm, ne stresăm şi tot amânăm să trecem la acţiune pentru motive pur închipuite.
Dacă am fost o dată în viaţă respinşi (la angajare, de un potenţial client sau partener de cuplu), dar am trăit acel episod ca pe o adevărată tragedie, mintea noastră va avea tendinţa de a ne proteja de potenţiale evenimente ulterioare similare (chiar și dacă protagoniștii sunt diferiți).
Dacă am fost aspru criticați de cineva, de pildă, la următoarea interacțiune cu acea persoană, e foarte probabil să avem impresia că se prăbușește cerul pe noi pentru ce va urma...
La fel, şi în cazul schimbărilor din viaţa noastră. La cât de frecvente sunt, ar trebui să ne fi obişnuit cu ele... Şi, totuşi, teama de nou, de necunoscut, de un potenţial eşec sau chiar frica de a nu face faţă succesului ne mai copleşesc din când în când...
Dar viața e o perpetuă schimbare și limitele ne sunt împinse permanent. Iar mintea se panichează, având marele “talent” de a face din țânțar, armăsar... Și, în loc să ne dea ocazia să aflăm ce se ascunde cu adevărat în spatele fricii (o dorinţă!), ea rulează un film SF demn de Oscar...
Astfel de comportamente, în care nu acţionăm de teamă că acţiunea va avea ca rezultat o suferinţă (mai mică sau mai mare) sunt denumite generic de psihologi represiune imaginară.
Represiunea imaginară este o sursă de violenţă maximă faţă de noi înşine, cauză de stres grav, motivul principal al procrastinării și generatoare de frustrări intense. Insidioasă cum e, ne determină să vedem doar probleme, nu şi soluţii. Prin urmare, nici nu acţionăm de teamă că vom avea de suferit. Ironia este, însă, că NICIODATĂ realitatea nu este atât de înfricoşătoare ca filmul nostru mental... La acest capitol, filmul (mental) bate (măr!) viaţa...
Cum să depăşim, deci, episoadele de represiune imaginară, nefericirea și stresul indus de acestea?
O analiză lucidă a situaţiei ne va salva de multe momente dureroase generate de o imaginaţie debordantă și orientată greşit.
Astfel, este foarte util să ne adresăm următoarele întrebări, care au darul de a ne readuce cu picioarele pe pământ:
Care este cel mai grav lucru ce ar putea să mi se petreacă dacă acţionez astfel?
Cum mă va afecta în mod concret acest lucru?
Voi suferi după un eventual eşec şi peste o lună?
Dar peste şase luni? Dar peste un an?
Ce motive am, de fapt, să nu acţionez acum?
Ce îmi doresc cu adevărat? (aici te rog să formulezi răspunsul/răspunsurile la modul afirmativ, nu la modul negativ.
Ce aș avea de câștigat dacă aș acționa acum?
Odată ce ai parcurs aceşti paşi, pune în balanță ce pierzi (dacă dai curs represiunii imaginare) și ce ai de câștigat (dacă alegi să acționezi). Dacă analiza va fi lucidă (adică vei reuși să vezi și aspectele pozitive), îți garantez că vei răsufla cu uşurare când vei descoperi că sperietoarea nu este chiar aşa de mare, sau, cel mai adesea, vei afla că nici măcar nu există vreo sperietoare...
Este atât de simplu! Totul e să fim vigilenţi şi să ne păstrăm luciditatea.
---------------------------------
Tu de câte ori te-ai „trezit” în ultima lună făcând scenarii demne de filmele horror de la Hollywod?
Ai încercat să contorizezi de câte ori imaginaţia ţi-a jucat feste, împiedicându-te să acţionezi în ultimul an?
Ce zici, vei urmări să depășești astfel de crize interioare, folosindu-te de întrebările de mai sus?
Te invit să ne împărtășești dacă ai aplicat această metodă a întrebărilor edificatoare și cu ce rezultate.
În cazul în care ai descoperit și aplicat cu succes alte metode, te rog, de asemenea, să ni le prezinți în câteva cuvinte.
Born2BeHappy